Rep. Excelenţă,
deşi v-aţi început mandatul
de ambasador al Italiei în România
numai de câteva luni, aţi reuşit
să fiţi foarte prezent atât
în viaţa social-culturală
a Capitalei, cât şi în teritoriu,
acoperind aproape jumătate de ţară.
Care a fost impactul acestor vizite asupra
activităţii Dvs. ulterioare?
Excelenţa Sa Mario Cospito.
Am vizitat în primul rând judeţe
cu o consistentă prezenţă
italiană, fie că era vorba despre
comunitatea italiană istorică,
fie despre întreprinzătorii italieni
veniţi după 1990 în România.
Am constatat o prezenţă italiană
majoră în judeţe ca Timiş
(numai în Timişoara şi în
împrejurimile ei activează peste
10.000 de italieni), Hunedoara, Arad, Bihor
(peste 5.000 numai în Oradea), Braşov,
Iaşi ş.a. Comunitatea italienilor
din aceste judeţe este foarte activă
şi dinamică, atât din punct
de vedere economic, cât şi cultural.
Datorită ei a fost posibil ca mari
interpreţi italieni şi orchestre
celebre, ca cea a Scalei din Milano, să
concerteze la Timişoara. în Universităţile
din Timişoara şi Arad se predă
limba italiană, la Timişoara există,
de asemenea, şcoli în care se
predă limba italiană. La Arad
şi Braşov găsim caracteristici
similare. Consider că dacă vom
acţiona astfel şi în continuare,
vom fi pe drumul cel bun.
Rep. în timpul acestor
călătorii aţi avut prilejul
să întâlniţi şi
etnici italieni din emigraţia istorică?
M.C. M-am dus chiar special
să vizitez vechile comunităţi
de italieni de la Braşov, Hunedoara
şi chiar pe cea din satul Greci (Tulcea).
Sunt trentini, veneţieni, friulani,
bergamasci etc., care au venit în România
să lucreze ca mineri, silvicultori,
dulgheri, mozaicari, constructori. Vechea
comunitate italiană a reuşit să
supravie- ţuiască, iar din rândul
ei s-au ridicat şi personalităţ
i importante. Au rămas acum copiii
şi nepoţ ii lor. La Brad, de exemplu,
Roberta Caprilli, o italiancă românizată,
este un viceprimar stimat.
Rep. Credeţi că
Ambasada Italiei ar putea să-şi
asume rolul de "cloşcă" pentru
aceste mici comunităţi istorice
existente pe aproape întreg teritoriul
ţării noastre?
M.C. Ambasada şi Consulatul
Italiei la Bucureşti urmăresc
cu afecţiune destinul lor. Dar pentru
o intervenţie sistematică este
necesar să facem, cu sprijinul autorităţilor
române de resort, un recensământ
serios pentru a şti câţi
italieni sunt cu adevărat. Numai după
ce vom avea o fotografie reală a acestei
situaţii, vom putea interveni, nu numai
din punct de vedere financiar (pentru că
am văzut personal că unii trăiesc
în condiţii dificile, au nevoie
de medicamente, de hrană, de asistenţă
socială), dar intenţionăm
să desfăşurăm şi
o importantă activitate culturală
menită să-i ducă la aproprierea
patrimoniului lor cultural de origine. Avem
în vedere, în acest sens, şi
directiva Uniunii Europene privind recuperarea
rădăcinilor culturale de către
minoritari.
Rep. Dacă facem o
comparaţie între emigraţia
italienilor în România de la sfârşitul
secolului XIX şi începutul secolului
XX şi actuala emigraţie a românilor
în Italia, vedeţi vreo diferenţă?
M.C. Numărul lor este
singura diferenţă majoră.
Dacă numărul italienilor veniţi
atunci în România se cifra la
cca 130.000 de persoane, numărul românilor
care au venit în ultimii ani în
Italia depăşeşte cu mult
această cifră, fiind vorba despre
aproape un milion de persoane. Apoi, acum
situaţia este diferită pentru
că România este ţară
membră a Uniunii Europene şi,
în virtutea acestui fapt, românii
au drepturi care trebuie respectate de toate
statele membre.
Rep. Cum vedeţi politica
statului italian vizavi de emigraţie
şi modul în care aceasta se reflectă
în proiectele Ministerului Italian
al Afacerilor Externe, unde, din câte
ştim noi, funcţionează un
Departament pentru emigraţie?
M.C. Eu am lucrat în
acel Departament. Există în exterior
60 de milioane de italieni, adică aproape
tot atâţi câţi suntem
şi în interirorul Italiei. Există
încă o Italie în afara Italiei.
Acordăm asistenţă comunităţilor
din Argentina, Canada, Germania, Austria
etc. Unii au ales să se reîntoarcă
în patrie, alţii au rămas
acolo unde au crezut că este mai bine
pentru ei. Le acordăm asistenţă
celor care se întorc, dar şi celor
rămaşi. îi asistăm pe
cei bolnavi, pe cei răniţi în
diferite războaie, pe cei care au ajuns,
din nefericire, în închisori.
Toţi membrii comunităţilor
italiene din exterior se bucură de
asistenţă culturală şi
au drept de vot în Italia. în
Parlamentul Italian sunt 12 deputaţi
şi 6 senatori care se ocupă de
problemele italienilor de peste hotare.
Rep. Toată lumea a
fost plăcut impresionată de dimensiunea
extraordinară pe care aţi acordat-o
anul acesta sărbătoririi Zilei
Naţionale a Italiei prin organizarea
"Festivalului Italian" cu un program atât
de cuprinzător şi variat. ştiaţi
că după E.S. dl. Amaduzzi, sunteţi
considerat cel mai potrivit Ambasador al
Italiei pentru România?
M.C. Nu ştiam, dar
îmi face plăcere.
Rep. Acea suită de
manifestări şi evenimente "în
cascadă" despre care aminteam mai sus,
precum şi alte prezenţe culturale
italiene de prestigiu în România,
pe de o parte, iar pe de altă parte
acţiunile organizate de autorităţile
române în Italia (la care Asociaţia
Italienilor din România - RO.AS.IT.
- a fost parteneră), contribuie ele
oare la reinstalarea păcii între
noi?
M.C. Sunt mesaje foarte
importante şi consider că este
o politică foarte utilă. Sunt
prea multe lucruri care ne leagă, iar
neînţelegeri pasagere nu ne pot
despărţi. Toată cultura română
a văzut Italia ca punct de referinţă.
Legăturile dintre noi sunt multe şi
solide. Să dau numai câteva exemple
elocvente: în România există
zeci de consulate italiene (42 faţă
de 22 în Franţa). Avem nouă
linii aeriene (dacă o adăugăm
şi pe cea care urmează să
se deschidă pe ruta Suceava-Veneţia),
care leagă 25 de oraşe italiene
de 15 oraşe româneşti, efectuând
350 de zboruri pe săptămână.
Linii internaţionale de autocar leagă
cele mai mici sate din Italia de cele mai
mărunte aşezări din România
ş.a., ş.a.
Rep. Cunoşteaţi
România înainte de a vă prezenta
la post?
M.C. Desigur. Am venit
în România de şapte ori în
interes de serviciu şi de două
ori în vacanţă, în Delta
Dunării şi la Bucureşti.
în 1997 am scris o carte despre România
şi economia de piaţă. De
altfel, mi-a plăcut întotdeauna
să călătoresc. în ADN-ul
meu este înscris acest lucru. în
calitate de consilier economic interna-
ţional am efectuat 200 de misiuni în
exterior. Dacă nu aş fi intrat
în diplomaţie aş fi activat
într-o organizaţie mondială
de caritate. Mi-ar fi plăcut poate
să fiu medic şi să asist
persoane aflate în dificultate, oriunde
pe glob. Am întâlnit în lume
ONG-uri cu o activitate splendidă.
Rep. Cum vi s-a părut
România la această întoarcere,
acum când aţi revenit pentru un
lung sejur?
M.C. M-a surprins Bucureştiul.
S-a schimbat foarte mult, din păcate
nu şi traficul. Capitala dumneavoastră
este un oraş foarte frumos, cu o viaţă
culturală extrem de bogată şi
de interesantă, mai ales cea de seară.
Oferă multe oportunităţi
de distracţie chiar şi unui străin.
Sunt multe locuri de divertisment, ca de
exemplu localurile din Piaţa Amzei
unde se cântă jazz şi pe
care îmi place să le frecventez.
Soţiei mele îi place să meargă
la teatru şi nu demult a văzut
spectacolul Opera de trei parale la "Nottara".
ştia piesa, dar mi-a mărturisit
că a înţeles mai mult de
45% din ceea ce se spunea pe scenă.
E un avantaj şi pentru noi şi
pentru dvs. că limbile noastre se aseamănă.
Românii din Italia, cei care nu stau
în mediu românesc, ci socializează
cu italienii, învaţă repede
limba şi se pot integra cu uşurinţă.
Nu sunt ca italienii noştri care îşi
crează comunităţi închise
în ţările în care emigrează.
în Africa de Sud, de exemplu, am cunoscut
oameni care lucrau acolo de 60-70 de ani
şi nu ştiau engleza. Spre deosebire
de voi, ei nu fac nici un efort să
înveţe limba ţării în
care trăiesc.
Rep. Sper ca originile
noastre comune, limbile surori pe care le
vorbim să ne ajute să depăşim
micile istorii care au încercat să
ne despartă şi să conlucrăm
în continuare pentru binele tuturor
într-o Europă comună şi
unită, în întreaga ei diversitate.
Gabriela Tarabega
|
