| În ziua de 5 februarie a.c. va avea loc comemorarea, la doi ani de la dispariţie, a celei ce-a fost SORANA COROAMĂ STANCA, regizor şi mare personalitate culturală.
Acest eveniment este cu totul special pentru Asociaţia Italienilor din România pentru ca este o ocazie de perpetuare a memoriei sale, de readucere printre noi, fie şi pentru o clipă, a persoanei şi operei sale, pentru a-i păstra vie amintirea în sufletele noastre.
Pentru cei care au cunocut-o şi au iubit-o, Sorana Coroamă Stanca rămâne un exemplu de profesionalism şi devoţiune. Sorana a fost o personalitate a acestui pământ, dar mândră de apartenenţa sa la mai multe culturi din care-şi trăgea esenţa, şi cu orgoliul propriilor sale rădăcini, de două ori italiene.
Vă invităm, aşadar, joi, 5 februarie, la ora 17,30, la Salonul "Sorana Coroamă Stanca" din str. Lipscani nr. 19, etaj 1, pentru a celebra o mare figură a teatrului românesc.
În program:
- evocarea artistei
- moment muzical cu elevii Liceului "George Enescu" din Bucureşti |